Alina Herescu

Despre Alina Herescu

Exfolieri vizuale. Alina Herescu

Alina Herescu e creatoare de lumi vizuale solide și deopotrivă fluide, de spații care alternează materialitatea densă a obiectelor cu ceea ce s-ar putea numi „lichiditatea” costumelor. Alina Herescu are capacitatea de a construi cruste vizuale pentru narațiuni dramaturgice pe care le îmbracă în forme, culori, texturi, atmosfere care se impun prin detalii plastice atent individualizate. Scenografa își pune amprenta pe spațiile construite, pe costumele riguros și inventiv lucrate, pe corespondențe fine între elementele arhitecturii decorului și amănunte de design vestimentar care îi personalizează creația. Alina Herescu propune reprezentări vizuale care au întotdeauna o marcă recognoscibilă, fără să „înghită” spectacolul, fără să devină surplus de imagini, fără să-i domine sensurile de profunzime. Herescu e o scenografă a detaliului pe care îl explorează subtil în multiple derivări plastice ale ansamblului spațial, lăsând să respire vizual plasticitatea textului și găsind, de fiecare date, acele forme de reprezentare care răspund cel mai adecvat semnificațiilor dramaturgice. Abundența imagistică nu e niciodată cotropitoare. Nu epuizează spațiile imaginate, nu le expune la o supralicitare explicită, nu le istovește semnificațiile. Dimpotrivă. Abundența e semnul unei inventivități vizuale, unei ludicități lucide care îi face pe spectatori să se atașeze de elemente specifice ale scenografiei, să rețină anumite particularități, să-și construiască, pornind de la o imagine, propriul teren de joacă imaginativă. Ludicul, apetența pentru joc vizual, pentru alternanțe de culori tari și forme sau accesorii vestimentare haioase e o componentă esențială a scenografiilor imaginate de Alina Herescu. Scenografa eliberează imaginația spectatorilor, oferă spațiu de creație capacității lor de a investi cu sens detaliile pe care le propune, jonglând permanent cu diferite contraste și corespondențe. Fiecare decor creat de Alina Herescu are o dinamică proprie, o tensiune interioară la nivelul dialogului care se creează între obiecte și piese vestimentare. Niciun accesoriu nu e întâmplător, niciun detaliu nu e de umplutură.

Herescu vede în adâncime universul unui text, conținutul lui stratificat și propune suprapuneri de imagini care au, deopotrivă, un anumit tip de austeritate vizuală, de esențializare și o opulență care nu are nimic din excesul plastic. Opulența e, mai degrabă, semnul distinctiv al exploziei imaginative.

Între epurare și bogăție imagistică, lumile vizuale create de scenografă au întotdeauna o serie de particularități distinctive. În Inimi cicatrizate (regia Radu Afrim), Alina Herescu a imaginat un univers al bolii încapsulat în ghips, de o materialitate dură și în același timp extrem de vulnerabilă. Un spațiu al tensiunilor dureroase în care ghipsurile, lipite unele de altele, lasă senzația unei plaje albe alienante a disperării fără sfârșit. Pe paturi-tărgi, corpurile se zbat frenetic, încercând să se atingă, lovindu-se violent și agitându-și obsesiv privirile adâncite în suferință. Alina Herescu creează o lume pe orizontala morții, care tânjește să respire vertical guri de viață. Scenografa accentuează prin atmosfera construită pulsiuni afective scurse prin pereții ghipsului.

În Drept ca o linie (regia Radu Apostol), Alina Herescu elabora o scenografie a elementelor supradimensionate – telefonul-canapea pe care corpul golit de vitalitate al lui Marius Manole își odihnea restul de zile – prelungirile lichide ale brațelor care devin a doua pereche de mâini. Sunt elemente care defineau spațiile de tensiune din relațiile contorsionate dintre mamă și fiu. În De ce fierbe copilul în mămăligă (regia Radu Afrim), universul fracturat de frici, drapat în efervescența circului, îi dădea posibilitatea scenografiei să gândească o lume care exploda în culori vii și elemente vestimentare care mai de care mai trăznite prin alternanța cromatică, corespondența dintre un detaliu și altul. Acumularea de „ciudățenii” vestimentare oferea fiecărui personaj o specificitate distinctivă, o aură simbolică recognoscibilă. Universul circului era impregnat de o bogăție de nuanțe, forme și reprezentări care aveau o stranietate cu totul aparte.

Pentru Alina Herescu, detaliile de identificare a coloraturii unui personaj sunt extrem de importante. Scenografa creează coafuri înalte, se joacă cu formele bizare ale perucilor, accentuează rolul machiajului intens, fiind preocupată de concentrarea pe un element vizual care devine marcă de identificare a unui personaj – vezi coafura alungită a Adrianei Trandafir (mama din De ce fierbe copilul în mămăligă), codițele inocente ale Cocăi Bloos (Șefele, regia Sorin Militaru), cozile Lilianei Ghiță (mama din Drept ca o linie), care îi dau personajului o alură adolescentină, moțul umflat și ascuțit al Dorinei Lazăr (Șefele). Pentru Alina Herescu, „arhitectura părului” constituie mereu o provocare prin care creatoarea își probează inventivitatea și pofta de explorare a lumilor personajelor. Lumi pe care spectatorul le reface în minte mult după ce spectacolul s-a încheiat. Mihaela Michailov