Carmen Lidia Vidu
În echipa pieselor
Momentan nu există reprezentații viitoare.
Despre Carmen Lidia Vidu
Regizor de teatru, de film și de evenimente culturale, Carmen Lidia Vidu a devenit cunoscută ca cel mai important regizor de teatru multimedia din România și cel mai tânăr regizor care a montat pe scena Teatrului Național din București. În anul 2007 a realizat spectacolul Privighetoarea și trandafirul.
Din 2017 este directorul multimedia al Festivalului George Enescu. Producțiile “Oedipe” și “Femeia fără umbră” realizate alături de dirijorul Vladimir Jurowski s-au bucurat de aprecieri internaționale.
Interesată și permeabilă la contextul local cu diferitele lui aspecte, Carmen Lidia Vidu creează piese (spectacole sau instalații) care răspund unor teme de actualitate ale societății, dincolo de tendințele de suprafață.
În ultimii ani spectacolele ei (“O poveste despre Maria Tănase”, “Eu. O casă de păpuși”, “Jurnal de România”) au fost jucate în America, Austria, Germania, Belgia și la cele mai importante festivaluri din România.
Proiectul “Jurnal de România” a câștigat numeroase premii internaționale pentru cele două scurtmetraje documentare și a reprezentat România la Viena, Jena, Ulm și la Europalia în Belgia. În 2020, a primit Premiul Female Award în cadrul Independent Days Film Festival.
Din 2006 este regizoarea galelor Astra Film Festival din Sibiu, iar colaborarea cu acest festival a dus la realizarea unui scurtmetraj documentar animat premiat cu Gopo în 2015.
Mai mult decât atât, din 2016, Carmen Lidia Vidu aduce documentarul studiat la Astra Film Festival în teatrul românesc și așa se conturează un proiect amplu numit “Jurnal de România”.
Toate materialele acestui concept sunt documentate jurnalistic din perspectivă antropologico-vizuală a comunităților privite din unghiul actorilor care locuiesc și activează acolo.
Proiectul prezintă România mai puțin turistică și mai puțin televizată.
Carmen Lidia Vidu investighează subtil, antropologic, relația dintre artist și comunitate.
În acest moment “Jurnal de România” conține trei spectacole de teatru, două scurtmetraje și o expoziție.
Spectacolele de la Constanța și de la Timișoara precum și cele două scurtmetraje sunt realizate în exclusivitate cu femei. Carmen Lidia Vidu se declară a fi o feministă, o activistă în această direcție prin teatrul și filmul pe care le produce și le realizează.
Scurtmetrajele “Jurnal de România. Jurnal de musulman” și “Jurnalul meu românesc” au fost prezente și premiate la festivaluri de film cu și despre femei din Australia, Italia și America.
În 2009 este invitată ca vorbitor la TEDxBucharest, câștigă marele premiu în Ljubljana cu spectacolul [o stație…], iar în 2015 primește Premiul de Excelență pentru Artă Dramatică oferit de Primăria Arad.
Carmen Lidia Vidu a reușit întotdeauna să-și urmeze drumul personal, indiferent cât de greu a fost.
Vocea ei poate fi auzită astăzi în unele dintre cele mai relevante contexte culturale din țară.
www.carmenlidiavidu.com