Menu

David Doiashvili

Regizor, Scenograf
Lista mea
Înregistrează-te pentru a adăuga piesa în lista ta de favorite

În echipa pieselor

Momentan nu există reprezentații viitoare.

Despre David Doiashvili

David Doiashvili s-a născut în data de 7 octombrie 1971 în orașul Tbilisi, Georgia.

 

În 1994 a absolvit Institutul de Teatru Shota Rustaveli, Facultatea de Regie de Teatru (clasa lui Mikheil Tumanishvili).

În afara carierei teatrale, David Doiashvili a lucrat ca lector de actorie la Universitatea de Stat pentru Teatru și Cinema Shota Rustaveli din Tbilisi. În perioada 1998-2001 a fost directorul general al Teatrului Dramatic Kote Marjanishvili. Printre proiectele de succes realizate de el, cele mai remarcabile au fost: William ShakespeareRegele Lear, Oscar Wilde – Salome, Anton Cehov – Trei surori, William ShakespeareMacbeth etc. David Doiashvili a montat numeroase piese în toată lumea: West Yorkshire Playhouse (London): Arthur Miller – Vrăjitoarele din Salem; Teatrul Mariinsky (Sankt Petersburg): Gaetano Donizetti – Lucia Di Lammermoor; Teatrul Național Croat (Rijeka): Riunosuke Akutagava – Viața unui prost, William ShakespeareVisul unei nopți de vară; Teatrul Național Budapesta: Visul unei nopți de vară de Shakespeare și Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand și așa mai departe.

Începând cu 2004, David Doiashvili este manager și director artistic al Teatrului Muzical și Dramatic de Stat Vaso Abashidze. Apogeul carierei sale creative este asociat cu însuși acest teatru. Numeroase piese puse în scenă de el în acest teatru au devenit un subiect de mare interes și au căștigat notorietate în rândul publicului, criticilor și producătorilor. Piesa de teatru (Macbeth al lui William Shakespeare) pusă în scenă de el i-a adus nouă premii din douăsprezece nominalizări la Festivalul Internațional de Teatru Rijeka din Croația. Celelalte piese ale sale i-au adus același succes la numeroase festivaluri de teatru de prestigiu din diferite țări de pe glob.

Cele mai cunoscute montări ale lui David Doiashvili sunt: Macbeth de William Shakespeare, Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand, Starea de asediu de Albert Camus, Casa de pe graniță de Slawomir Mrozek, Divorțul de Giorgi Eristavi , Viața unui prost de Ryunosuke Akutagava, Azilul de noapte de Maxim Gorki, Omul-pernă de Martin McDonagh, și multe altele.

În afara carierei teatrale, David Doiashvili urmărește să alinieze teatrul gerogian la teatrele europene. David Doiashvili a fost răsplătit cu numeroase premii pentru cariera sa creativă în Georgia, precum și în afara granițelor sale. David Doiashvili a primit Medalia de Onoare și Medalia de Excelență. De asemenea, el a primit premiile Shota Rustaveli, Kote Marjanishvili și Sandro Axmeteli. El este câștigătorul marelui premiu la numeroase festivaluri de teatru internaționale.

În echipa pieselor

Regizor
în Livada de vișini
Detalii
Regizor
în Regele Lear
Detalii