Ioana Macarie
Spectacole viitoare cu Ioana Macarie
Momentan nu există reprezentații viitoare.
Despre Ioana Macarie
Studii:
2002: absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale – Facultatea de Teatru, Secţia Coregrafie, clasa profesor Sergiu Anghel, asistent Liliana Iorgulescu;
1998: absolventă a Liceului de Coregrafie Floria Capsali din Bucureşti.
Premii:
Mai 2008 – premiul pentru cea mai bună coregrafie contemporană în cadrul
Concursului Internaţional de Dans Clasic şi Contemporan, Sibiu;
Iulie 2003 – participarea spectacolului (creaţie 2002) Astăzi la ora 19.00 la festivalul Julidans, secţiunea Aerodance, desfăşurat la Amsterdam, unde a câştigat şi Marele Premiu pentru Cel mai bun spectacol;
Iunie 2002 – prezintă pe scena Studioului Cassandra, în cadrul Galei Absolvenţilor, spectacolul de Diplomă Astăzi la ora 19.00. Spectacolul a fost premiat pentru Creaţie Coregrafică.
Stagii practice:
2003: atelier de improvizaţie şi compoziţie coregrafică susţinut de Michael Schumacher (S.U.A.) şi curs de imagine şi dans cu Roberta Marques (Spania);
2002: atelierul internaţional de improvizaţie şi compoziţie coregrafică Movements on the Edge, profesori: Mark Tompkins (Franţa); Instantaneous Composition, Lisa Nelson (S.U.A); Composition and Imprivisation Research, David Zambrano (Olanda); Technique Flying Low şi Inge Kaindlstorfer (Austria); Techinque classes;
1998: atelier de dans contemporan susţinut de coregrafa de origine franceză Karine Saporta;
1998: atelier de dans contemporan susţinut de coregraful britanic Wayne McGregor şi Random Dance Company – Anglia;
1997: atelier de dans contemporan cu coregrafii italieni Laura Simi şi Damiano Foa – La premiere pensee;
1997: atelier de dans contemporan cu coregrafii portughezi Margarida Bettencourt – tehnica Cunningham şi Compoziţie Coregrafică – şi Paulo Henrique – Viziune şi influenţă;
1997: atelier de dans contemporan cu coregraful Cosmin Manolescu (Compania Proiect D.C. M.);
1996 – 1998: urmează cursurile de compoziţie şi repertoriu de dans contemporan la clasa prof. Florin Fieroiu, realizând primele coregrafii proprii.
Experienţă profesională:
2012 – în lucru spectacolul Confesiunile unui câine – un spectacol de Ioana Macarie şi Mihaela Rădescu, la Teatrul Luni de la Green Hours;
2012 – coregrafia spectacolului Război să fie!, regia Radu Bărbulescu, Teatrul Gong, Sibiu;
2012 – coregrafia emisiunilor: Te cunosc de undeva – Antena1, Cronica Cârcotaşilor – PrimaTV, O dată-n viaţă – TVR;
2012 – în acest moment pregătesc un nou concept de spectacol Audiţie la care vor participa cei mai buni dansatori şi coregrafi, cât şi cei mai talentaţi actori;
2011 – flashmob J&B Remix alături de trupa Sensor, organizator Ogilvy;
2011 – flashmob Spune NU Discriminării!, organizator Doiniţa Oancea şi asociaţia RomaniCriss;
2011 – coregrafia spotului publicitar Sony Pet & Flo – Mitra Film;
2011 – coregrafia scenică a piesei Mi-e dor a Giuliei şi DJ Project pentru RMA Braşov 2011.
2011 – participant al Juriului, în calitate de Coregraf, în cadrul emisiunii România Câştigă – B1TV; (Dans Modern, Jazz, Street Dance, Hip Hop, Musical, Dans Clasic);
2011 – regia şi coregrafia spectacolului Iunia, primul spectacol din stagiunea sălii Atelier a Teatrului Masca;
2011 – flashmob pentru PrimaTV, We love to entertain you la Mall Băneasa;
2010 – se alătură trupei Sensor pentru spectacolul Saka şi Saka Eko (Noaptea Devoratorilor de Publicitate) precum şi în concerte, ultimul fiind la Ciuc Summerfest în deschiderea trupei Faithless;
2010 – 2011 – dansator în spectacolele Asediaţii Liberi (CNDB şi TNB) şi …si Julieta (TNB sala Atelier), coregrafia Amalia Strinopolou;
2010 – mişcarea scenică a spectacolului Venexia, regia Michele Modesto Casarin – Teatrul Masca;
2010 – regia şi coregrafia spectacolului Una Historia de Tango – Teatrul Masca;
2010 – coregrafia spectacolului Gigi Amoroso, regia Mihai Mălaimare, Teatrul Masca;
2009 – interpretare în spectacolul Regele Cerb de Carlo Gozzi, rolul Zâna Morgana, regia Michele Modesto Casarin, Teatrul Masca;
2009 – coregrafia spectacolului Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, regia Mihai Mălaimare, Teatrul Masca;
2009 – coregrafia spectacolului de stradă Gardienii, regia Mihai Mălaimare, Teatrul Masca;
2009 – coregrafia piesei The balkan girls, Elena Gheorghe, la concursul Eurovision, Rusia;
2008 – coregrafia spectacolului de stradă Cocktail, regia Mihai Mălaimare, Teatrul Masca;
2008 – coregrafia muzicalului Acul Cumetrei Gurton, regia Mihai Mălaimare, Teatrul Masca;
2008 – Saka, spectacol de percuţie şi dans iniţiat de trupa Sensor; coregrafie şi interpretare: Ioana Marchidan şi Ioana Macarie, Terasa La Motoare, TNB;
2006 – 2008 – coregraful serialului Cu un pas înainte (PRO TV) şi interpretă a rolului Diana în aceeaşi producţie (Mediapro Pictures); regizori: Alexandru Berceanu, Jesus Del Cerro, Virgil Nicolaescu, Ana Mărgineanu;
2006 – Coregraful perechii câştigătoare (Andra şi Florin Birică) la emisiunea Dansez pentru tine – PRO TV (producţie Mediavision, producător Mona Segall);
2005 – 2008 – Asistent Coregraf pentru Musicalul Chicago la Teatrul Naţional Bucureşti (3 stagiuni); regia Ricard Reguant, coregrafia Ana Eva Cruellas;
2004 – realizarea spectacolului de dans contemporan Nu ştiu (coregrafie proprie);
2004 – turneu în Grecia cu spectacolul Sarea Pământului, coregrafia Liliana Iorgulescu;
2004 – coregrafia spectacolului de licenţă al Oanei Draghici – Facultatea de Arte Plastice, secţia Scenografie;
2003 – 2004 – spectacolul Sarea Pământului, coregrafia Liliana Iorgulescu, în cadrul stagiunii teatrului Odeon din Bucureşti;
2003 – 2004 – spectacolul Astăzi la ora 19.00, coregrafie proprie, Teatrul Odeon din Bucureşti;
2003 – participarea spectacolului Astăzi la ora 19.00 la festivalul Julidans, secţiunea Aerodance, desfăşurat la Amsterdam, Olanda;
2003 – Astăzi la ora 19.00 este acceptat la festivalul Aerowaves desfăşurat la Londra, Marea Britanie;
2003 – spectacolul Astăzi la ora 19.00 este prezentat în cadrul “Balkan Dance Platform”, organizat de Fundaţia Culturală Proiect DCM, Bucureşti;
2003 – turneu în Grecia cu spectacolul Sarea Pământului;
2002 – prezintă pe scena Centrului Multi Art Dans, în cadru festivalului INDEPENdans.RO, piesa Astăzi la ora 19.00 şi dansează în spectacolul Clavicula sculptată sau XXX, coregrafie Eduard Gabia.
2002 – Centrul Multi Art Dans din Bucureşti mi-a oferit o Rezidenţă Coregrafică pe durata unui an, perioadă în care mi s-a pus la dispoziţie spaţiu de repetiţie şi prezentare a spectacolelor, susţinere şi promovare în ţară şi în străinătate;
2002 – Gala Eurodans de la Iaşi a invitat spectacolul Astăzi la ora 19.00;
2002 – spectacolul Astăzi la ora 19.00 este invitat la Timişoara, în cadrul Festivalului Saltimbanc 2002;
2002 – prezintă pe scena Studioului Cassandra, în cadrul Galei Absolvenţilor, spectacolul de Diplomă Astăzi la ora 19.00;
2002 – în cadrul UNATC, Bucureşti, creează spectacolul de Diplomă intitulat Astăzi la ora 19.00, care este introdus în stagiunea Studioului Cassandra;
2002 – alături de compania de balet Orion, evoluează în spectacolul Missa Prophana în coregrafia lui Sergiu Anghel în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu;
2002 – participă alături de compania de balet Orion la Gala Extraordinară a Dansului, găzduită de Teatrul Odeon. Regia Sergiu Anghel;
2001- prezintă examenul de creaţie coregrafică Din ţărână în cadrul festivalului studenţesc Zilele Uşilor Deschise;
2001 – prezintă în cadrul stagiunii Studioului Cassandra, spectacolul Reverberaţii în coregrafia lui Carmen Riban;
2000 – participă la Expoziţia Mondială de la Hanovra – Germania, împreună cu trupa Orion Balet;
1999 – participă cu spectacolul de Teatru – Dans Les Maries de la Tour Eiffel după Jean Cocteau, la Nancy – Franţa, produs şi organizat de regizorul Denis Milos;
1999 – dansează alături de grupul DEEA în piesa Omul care tace, coregrafia Eduard Gabia, prezentată la sala ArCuB;
1999 – participă la turneul organizat de Orion Balet la Stuttgart – Germania, prezentând piesa Missa Prophana în coregrafia lui Sergiu Anghel;
1998 – prezintă lucrarea Piesă pentru mai târziu în cadrul Târgului de Arte Vizuale, la sala Auditorium, Bucureşti;
1998 – prezintă lucrarea Piesă pentru mai târziu la Budapesta – Ungaria;
1998 – creează piesa coregrafică Tentaţii, prezentată pe scena Operei Naţionale Române din Bucureşti;
1998 – este invitată în calitate de coregraf la Platforma Naţionala a Dansului Contemporan Românesc, prezentând propria creaţie Piesă pentru mai târziu pe scena Teatrului Naţional Bucureşti;
1998 – angajată a companiei de dans contemporan Orion Balet condusă de Sergiu Anghel;
1998 – angajată pe post de Balerină Ansamblu la Opera Naţională din Bucureşti;
1997 – 1998 – creează coregrafia proprie intitulată Piesă pentru mai târziu la clasa prof. Florin Fieroiu;
1997 – prezintă Appassionado, prima creaţie proprie, în sala Ambasadei Române din Paris şi la La Maison de la Culture din Montgeron, Franţa.
Filme de scurt – metraj
2004 – colaborare în calitate de coregraf pentru filmul Ciocolata, regia Ana Vlad (anul III) UNATC; filmul a fost onorat cu premiul de popularitate în cadrul Festivalului CineMaIubit;
Filme de lung – metraj
2001 – stomper în filmul “Vacuums”, alături de compania “STOMP” din U.K. şi S.U.A derulat pe o perioadă de trei luni – Media Pro Pictures;
2000 – moment coregrafic în filmul Vlad – the Impaler – Castel Films;
2000 – moment coregrafic în filmul Side Show – Castel Films.
Emisiuni TV:
2011 – coregrafia emisiunii Televiziunea copiilor – realizator Titus Munteanu, TVR1;
Videoclipuri şi spoturi publicitare
2010 – 2011 – coregrafia pentru Hurts, piesele Better than love şi Sunday – regizor WIZ – Domino Production;
2010 – spotul Ciuc, alături de trupa Sensor – Domino Production
2010 – coregrafia pentru Andra – Something new, regizor Dragoş Buliga;
2010 – 2011 – coregrafia Id-urilor de iarnă ale PrimaTV