Menu
Mircea Andreescu

Mircea Andreescu

Actor
Lista mea
Înregistrează-te pentru a adăuga piesa în lista ta de favorite

Spectacole viitoare cu Mircea Andreescu

Momentan nu există reprezentații viitoare.

Despre Mircea Andreescu

Mircea Andreescu a absolvit, şef de promoţie, în 1964 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti, la clasa profesorului A. Pop Martian şi Octavian Cotescu. În acelaşi an, este repartizat la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov. Acolo este distribuit, mai întâi, în Jocul ielelor de Camil Petrescu, în regia lui Ion Simionescu, într-un rol minor, apoi în Fii cuminte, Cristofor! de Aurel Baranga, în regia lui Mihai Raicu, unde îl realizează pe profesorul Stambuliu. Alături de Dan Săndulescu, Costache Babii şi Virginia Itta Marcu, toţi colegi pe aceeaşi scenă, vor fi membrii noului val de artişti ai teatrului românesc.

Fiind considerat unul dintre cei mai importanţi şi prolifici actori ai scenei româneşti, amintim câteva dintre montările în care a fost distribuit de-a lungul carierei sale, pe scena Teatrului Sică Alexandrescu: Casa de Evgheni Grişkoveţ, regia: Cristi Juncu (2010), Copilul acesta de Joël Pommerat, regia: Alexandra Badea (2009), Push Up de Roland Schimmelpfennig, regia: Cristian Ban (2008),  Butoiul cu pulbere de Dejan Dukovski, regia: Cristi Juncu (2007), Copilul îngropat de Sam Shepard, regia: Vlad Massaci (2006), Angajare de clovn de Matei Vişniec, regia: Claudiu Goga (2004), Aşteptându-l pe Godot de Samuel Beckett, regia: Alexandru Dabija (2004), O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia: Mircea Cornişteanu (2003), Amadeus de Peter Shaffer, regia: Elemér Kincses (2003), Euridice de Jean Anouilh, regia: Dinu Cernescu (1999),  Tartuffe de J.-B.P. Molière, regia: Mircea Cornişteanu (1996), Orfeu în Infern de Tennessee Williams, regia: Eugen Mercus (1994),  Jocul dragostei şi al întîmplării de Marivaux, regia: Radu Negoescu (1990), Locuinţa Zoikăi de Mihail Bulgakov, regia: Eugen Mercus (1988), Mofturile Belisei de Lope de Vega, regia: Andrei Brădeanu (1978), Interviu de Ecaterina Oproiu, regia: Anca Ovanez – Doroşenco (1977), Vrăjitoarele din Salem de Arthur Miller, regia: Eugen Mercus (1973), A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, regia: Eugen Mercus (1972), Aceşti îngeri trişti de Dumitru Radu Popescu, regia: Eugen Mercus (1970), Micul infern de Mircea Ştefănescu, regia: Sică Alexandrescu (1969).

 

Irina Zlotea

Roluri jucate de-a lungul timpului

Momentan nu avem informații.