Roxana Colceag
Spectacole viitoare cu Roxana Colceag
Momentan nu există reprezentații viitoare.
Despre Roxana Colceag
Roxana Colceag, balerină şi coregrafă, este absolventă a Liceului de Coregrafie din Bucureşti şi a Secţiei de coregrafie, din cadrul Facultăţii de Teatru a Academiei de Teatru și Film. A obţinut Diploma de licenţă cu Specialitatea Maestru coregraf, iar ulterior titlul de Doctor în istoria teatrului. În perioada 1982 – 1990 a fost prim-solistă a Companiei de balet a Operei Române şi a interpretat rolurile principale din baletele: Coppelia, Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită, Precauţiuni inutile, Don Quijote, Floarea de piatră, Visul unei nopţi de vară, Simfonia spaniolă, Chopiniana, Anotimpuri, Nunta însângerată, Gura lumii. A colaborat cu maeştri de balet şi coregrafi cunoscuţi: Oleg Danovski, Vasile Marcu, Raul Erceanu, Mihaela Atanasiu, Ion Tugearu, Alexa Mezincescu, Magdalena Popa, Cristina Hamel. A participat la concursurile internaţionale de balet de la Varna şi Moscova, la festivalurile internaţionale de teatru de la Liverpool, Bratislava şi Budapesta şi participat la turnee în Anglia, Austria, Bulgaria, Belgia, Coreea, China, Grecia, Germania, Italia, fosta Jugoslavie, U.R.S.S, S.U.A., Venezuela, Egipt, Suedia. După încheierea activității de balerină, Roxana Colceag a optat să-şi continue cariera în pedagogie şi coregrafie, declarând că se regăseşte cu aceeaşi pasiune în aceste două direcţii complementare, dansul şi teatrul. Astfel, din 1995 este lector universitar la UNATC, unde predă expresie corporală şi iniţierea în coregrafie viitorilor actori, păpuşari şi regizori. În calitate de coregraf, a montat numeroase spectacole pe scena Operei Naţionale Bucureşti, dintre care amintim: Micul coşar, Povestea lui Peter Pan, Inimă de copil, Hänsel şi Gretel, Faust, Motanul încălţat. A lucrat, de asemenea, alături de regizori importanți pe scenele mai multor teatre bucureştene: Teatrul Ion Creangă (Vrăjitorul din Oz, Ivan Turbincă, Muşchetarii măgăriei sale, Turandot, Cenuşăreasa, Albă ca zăpada, Emil şi detectivii, Privighetorile, Furtuna, Regele cerb, Dragonul); Teatrul Mic (Astă‑seară stau acasă de Toni Grecu, regia Silviu Purcărete, O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescude Denis Dinulescu, regia Al.Tocilescu); Teatrul Nottara (Păguboşii, musical de L. Profeta şi E. Rotaru după Miron Radu Paraschivescu, regia Gelu Colceag, Cazul Gavrilescu de M. Eliade, regia Gelu Colceag, Moştenirea lui Cadâr, regia Tania Filip, Ritmuri, regia Diana Lupescu, D-ale Bucureştilor, regia Diana Lupescu, Electra, regia Claudiu Goga, Retrode A. Galin, regia Tudor Ţepeneag); Studioul Cassandra (Asta‑i ciudat de M.R. Parachivescu, regia Gelu Colceag; Cadrilul de A. Mirea, regia Ion Cojar, Tartuffe de Molière, regia Laurian Oniga, Bertoldo la curte, regia Cristian Popescu, Duete shakespeariene, regia Roxana Colceag), Teatrul Bulandra (Porunca a şaptea de Dario Fo, regia Gelu Colceag, Victor sau copiii la putere de Roger Vitrac, Tango de Slavomir Mrozek, regia Gelu Colceag, Mamouret, regia Dinu Cernescu); Teatrul Ţăndărică (Aventurile lui Gulliver, adaptarea şi regia Liviu Berehoi), Teatrul de Comedie (Lysistrata de Aristofan, regia Grigore Gonţa, Căsătorie în stil veneţian de C. Goldoni, regia Alice Barb, A douăsprezecea noapte de W. Shakespeare, regia Gelu Colceag, Chiriţa of Bârzoieni după V. Alecsandri, regia Iarina Demian, Ce formidabilă harababură de E. Ionesco, regia Gelu Colceag); Teatrul Naţional (Filoctet de Sofocle, regia Andreea Vulpe, Satana cel bun şi drept de Tudor Popescu, regia Puiu Şerban, Regele şi cadavrul de Vlad Zografi, regia Andreea Vulpe, Cadavrul viu de Tolstoi, regia Gelu Colceag; Mofturi la Union după Caragiale, regia Gelu Colceag, Călătorii cu mătuşa mea de Graham Green, regia Peter Bokor; Ţăranul baron de Ludvig Holberg, regia Lucian Giurchescu, D’ale carnavalului de Caragiale, regia Gelu Colceag, Ultima oră de M. Sebastian, regia Anca Ovanez, Ultimul împărat de Valentin Nicolau, regia Alice Barb, Amanţii însângeraţi de Chikamatsu Monzaemon, regia Al. Tocilescu) etc. În anul 1996, a participat la Lincoln Center din New York la premiera spectacolului La ţigănci după Mircea Eliade. Mai multe dintre montările la care a colaborat au fost distinse cu premii. În 1997, Cazul Gavrilescu a obţinut Premiul special al criticii, iar în 1998 Premiul Humorror. În anul 2004, A douăsprezecea noapte a obţinut Premiul pentru cel mai bun spectacol, la Festivalul de Comedie de la Galaţi, iar Amanţii însângeraţi – Premiul pentru cel mai bun spectacolul la Festivalul de teatru din Japonia. În 2006, spectacolul Ce formidabilă harababură a primit Marele premiu la Festivalul de Comedie din Bucureşti.