Zoltan Lovas
Spectacole viitoare cu Zoltan Lovas
Momentan nu există reprezentații viitoare.
Despre Zoltan Lovas
S-a născut pe 7 februarie 1971, la Arad, iar în 1995 a absolvit Academia de Teatru şi Film Bucureşti, Secţia actorie, promoţia 1995, clasa prof. Mircea Albulescu. Începând cu anul 1995, a fost actor al Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad, unde în perioada 2004-2005 a activat ca director artistic, iar între 2005-2006, ca manager al aceleiași instituții. În perioada 1999-2000, a lucrat la Teatrul Național din București și la Teatrul Bulandra, iar între 1998 și 2002, la Teatrul Național din Timișoara.
A colaborat, de asemenea, cu Teatrul de Comedie din Bucureşti, Teatrul Maghiar Arad și Compania de teatru Aradi Kamaraszinhaz, Teatrul Nottara din București.
Printre rolurile cele mai importante din carieră se numără:
Prințul – Disputa de Pierre de Marivaux, regia Vlad Massaci (coproducție Teatrul Nottara – Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad)
Yuri Zvonariov – Sorry de A. Galin, regia Ion Ardeal Ieremia
Bernarda Alba – Casa Bernardei Alba după piesa lui Federico Garcia Lorca, regia Mihai Măniuţiu
Vespone – La Serva Padrona de Pergolessi, opera buffă de Giovanni Batistta Pergolesi şi piesa de teatru, regia: Nicolae-Mihai Brânzeu
Povestitorul – Petrica şi Lupul, regia Nicolaie Mihai Brânzeu
Meto – Orchestra Titanic de Hristo Boicev, regia Alexander Hausvater
Povestitorul – Carnavalul animalelor de Saint Saens
Madame din Cameristele de Jean Genet, la Aradi Kamaraszinhaz
Povestitor – Albă ca zăpada, Filarmonica de Stat Arad
Ivan Ivanici Nikita – Cântecul lebedei de Cehov, regia Mihai Măniuțiu
Tartuffe – Tartuffe de Moliere, regia Dan Vasile
Dorante – în False Confidenţe de Marivaux, regia Al. Collpaci
Doctorul – AMOC de Stefan Zweig, regia Alexander Hausvater
Hipolit – Iubirea Fedrei de Sarah Kane, regia Mihai Maniutiu
Valentin – After Juliet de Sharman McDonald regia Stefano De Luca
Feranando – Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare de Tankred Dorst, regia Claudiu Goga
Iason – Medeea de Euripide, regia Ion Ardeal Ieremia, Teatrul Naţional Timişoara
Taylor – Blestemul muritorilor de foame de Sam Shepard, regia Alex. Berceanu
Fenner – Gheaţă şi orhidee, regia Alexander Hausvater
Chiriac – O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia Ion Mircioaga
Louis Lane – Schimbul de Paul Claudel, regia Alexandra Gandi
Orlando – Cum vă place de W. Shakespeare, regia Ion Mircioaga
Biff Loman – Moartea unui comis voiajor de A. Miller la Teatrul Naţional Bucureşti, regia Horea Popescu