After Hours
Durată: | 1h 15m |
Regia: | Regia Radu Iacoban |
Descrierea spectacolului
Spectacol nerecomandat minorilor sub 14 ani: limbaj licențios / cu conotație sexuală.
Producție realizată de Centrul de Creație și Cercetare Ion Sava în cadrul programului 9G la TNB.
Pornind de la un banc, After Hours dezvoltă un dialog al superficialității absurde care ne înconjoară, într-un discurs scenic despre comunicare sau absența ei, despre singurătate sau refugiu. O poveste simplă care pune în lumină, printre hohote de râs, mici sau mari probleme de viață. Într-o noapte, doi bărbați se întâlnesc într-un bar… Beau, glumesc, povestesc. O întâlnire ca oricare alta între doi oameni care nu au nimic în comun. Până când alcoolul sau disperarea îi impinge spre mărturisiri. Gelozie, planuri ascunse, adulter, depresie… Şi o răsturnare de situaţie… ca în viață! Cei doi nu îşi sunt total străini, iar întâlnirea a fost premeditată.
“Comunicăm din ce în ce mai “sărac” și ne folosim de aceleași “cârje” verbale, nu pentru a accepta prezența celuilalt, ci, mai degrabă, pentru a ne confirma nouă înșine că avem întodeauna dreptate. Am devenit egoiști și am uitat cum e să-l asculți cu adevărat pe celălalt. De foarte multe ori intri într-un bar și observi că oamenii de la masă se agață de un pahar cu alcool, privesc în gol și nu (mai) comunică. Avem trasee paralele și ne este frică să ieșim din “citadelele” ego-ului nostru. Am devenit “singuri”.
After Hours e un discurs absurd și comic, sau comic și absurd, care vorbește despre singurătate, inadaptabiltate socială și incapacități emoționale.
Punctul de pornire e începutul unui banc: “Doi tipi intră într-un bar”. Cei doi “dulăi protagoniști” pun la bătaie într-un “no man’s land al necomunicării”, argumentele arhicunoscute ale unei discuții dezvoltate la un pahar de vorba: politică, bani, femei, mașini, literatură”. – Radu Iacoban
Foto Adi Bulboacă