Aias. Eseu despre demență

Descrierea spectacolului

„Spectacolul ne propune o meditație asupra demenței iscate de ura oarbă, de mecanica războiului, de fascinația în fața violenței și a forței brute. Prin stilistica cinematică adoptată, aceea a tabloului vivant, susținută de muzică și de cinetica vibrantă a corpurilor robotizate, nucleul narativ este redus la esența lui, punând în evidență un paradox tulburător: grație unei clipe de demență sângeroasă, care îl dezonorează în fața tovarășilor săi de arme, Aias redescoperă dimensiunea sa umană, fragilă și muritoare. Nebunia a devenit catalizatorul unei stări de extremă luciditate, în care ființa umană devine pe deplin conștientă de deșertăciunea urii, de relativitatea gloriei și a măreției, de impredictibilitatea destinului omenesc. Așadar, „Așteaptă-te oricând la orișice!”

Anca Măniuțiu

Sinopsis:

Generalii ahei sunt în derivă din momentul în care când Aias, orbit de zei, confundă animalele cu cei pe care vrea să se răzbune. Scenariul dramatic propus de Anca Măniuțiu, în colaborare cu regizorul spectacolului, țintește în inima nebuniei lui Aias, eroul homeric apropiat lui Ahile, cel mort sub zidurile Troiei. De acolo începe calvarul: după ce Ahile este rănit mortal de săgeata trasă de Paris, Aias, protejat în luptă de Ulise, aduce cadavrul eroului în tabăra aheilor. Însă Agamemnon nu îi răsplătește fapta eroică și decide să-i dea lui Ulise armele eroului mort. De aici, orbirea, furia, demența provocate de zeii care îl abat de planul său. Aias cade în hăul demenței din care încearcă să iasă printr-un limbaj sinistru „pe care nu l-a învăţat de la un muritor, ci de la un daimon” (Sofocle, Aias).

Cronici:

„Forța acestui spectacol îmi pare că vine din ceea ce sugerează banda rulantă. Curgerea ei continuă este o trimitere simplă către mersul istoriei, mai puțin cea mare și mai degrabă cea mică. Individul este purtat fără putință de scăpare într-un același sens, imperturbabil. Sunetele cu cadența lor, nu atât militară cât a unui mecanism mai presus de om, impun și subjugă. Muzica lui Mihai Dobre și coregrafia Andreei Gavriliu transmit o stare de „om sub vremi”, dar nu cu fatalism ci cu o continuă încercare a puterilor. Soldații amintesc, cu o urmă de zâmbet detașat, de ritualurile triburilor exotice sau de jocurile de copii. Mai ales că bărbații par a rămâne etern la vârsta jocurilor vitejești. Imaginea cea mai puternică pe care o oferă ei este a trupurilor pe jumătate goale, amintind de sintagma „carne de tun”. Sunt mulți și supuși, robiți unor reguli și unor idei îndelung cultivate, mereu pe muchia de cuțit a vieții și a morții, totuși, intrigați de fantasmele lui Aias, cel copleșit de ceea ce nu-și poate explica.”

Marius Dobrin, Despre banda rulantă, revista SpectActor, nr. 3 (37) / sept.-dec. 2018  

https://tncms.ro/reviste/36/pdf/28112018144915.pdf  

„Teatrul dans pe care Mihai Măniuțiu îl propune aici este determinat de substanța texului, e rezultat din tensiunea dramatică. Experiența prelungită a războiului declanșează orbirea lui Aias, (care măcelărește cirezile de vite crezându-le dușmani), îl împinge spre nebunie și moarte, cele două fiice ale întunericului în mitologia greacă, de altfel „la porțile beznei” e o sintagmă recurentă. Lui Claudiu Bleonț îi reușește foarte bine dezordinea lui Aias, tortura sufletească, coborârea, virajele  la limita rațiunii, tot parcursul încercării de a-și recupera dacă nu judecata, cel puțin onoarea. (…)

Aghiotantul (George Albert Costea) intră într-un dans persuasiv, îl prinde pe Aias un joc de înfruntare a voințelor, de un erotism ascuns, între fantasmă și act, într-una dintre cele mai expresive încleștări-dans din spectacol, în care angajarea celor doi actori este totală. (…)

Spectacolul lui Mihai Măniuțiu activează deopotrivă emoție intelectuală și trăire senzitivă, rămâne în urmă încordare, o atmosferă tensionată și invitația la meditație.”

Daniela Firescu – „Aias: dans, nebunie și extaz” / revista „Ramuri” nr. 10 / 2018

„Spectacolul reușește să surprindă în doar 75 de minute tumultul și haosul ce cuprind armata aheilor în urma măcelului făcut de Aias – nu doar el își pierde compasul, ci și soldații care erau până acum sub comanda sa. Printr-o coregrafie hipnotică și cool realizată de Andrea Gavriliu și susținută de decorul minimalist și contemporan creat de Adrian Damian, trupa soldaților apare ca o turmă compactă mânată încoace și încolo. Obișnuiți să atace în sincron pe câmpul de luptă, bravii eroi se retrag temători când în scenă apare Aias, pe care acum nu-l mai recunosc și nu îl mai pot înțelege. Singurul care face efortul de a raționa și discuta cu Aias, de a-l întoarce de la decizia de a se sinucide este aghiotantul său, interpretat de George Albert Costea. Acesta face pereche bună cu Bleonț atât în replici cât și în duetul coregrafic ce îmbină elemente de agresivitate masculină, militară, cu adevărate momente de tandrețe, îngrijorare și umanitate.”

Lia Boangiu, Eseu despre ahei, revista SpectActor, nr 3/2018