Bang

Cronici

„Povestea (în esență, o satiră politică și socială) debutează ca o comedie cu accente de horror, apoi degenerează într-o isterie de proporții mondiale: vine pe lume Ralf Bang, un bărbat care, încă înainte de a se naște, are conștiința misiunii sale în lume. Aceea de a genera suferință, de a instaura haos și frică. Iar toate acestea îi produc plăcere. (…) Intrăm încă din primele scene într-un roller coaster al energiilor, unde totul se întâmplă la maximă intensitate și mai mereu cu zâmbetul pe buze. (…) E un show live care o ia razna, iar treaba asta, în sine, poate fi captivantă, pentru că te întrebi cât de departe poate să ajungă.” (Irina Zlotea, Live Mass destruction, revista Teatrul Azi, nr. 10-11/2019, pag. 222)

„Mizând pe jocul identificare – distanțare lucidă de personaj, Iulia Colan are o o evoluție spectaculoasă. Aplomb, inteligență scenică, indubitabilă expresivitate constituie atuurile cu care actrița trece și rolul acesta în dreptul performanței. Vlad Udrescu construiește cu o tușă ușor caricaturală partenerul soft din cuplu, tată devotat și soț înțelegător, hotărât să concedieze bona pentru că e… prea sexy. În monologurile sale absolut savuroase (traducerea Elise Wilk) în care toate cuvintele încep cu „s” sau cu „r”, actorul dozează bine acumularea, creează efecte, reușind veritabile momente de virtuozitate. (…) Team-ul Mayenburg – Theodor Cristian Popescu nu se dezminte. Cu partituri bine acoperite de actori și cu multe momente amuzante, Bang pune o oglindă ironică în fața dominantelor lumii de azi. Rezultatul este un spectacol amărui-agreabil și plin de viață.” (Cristina Rusiecki, Ce face o mamă pentru lifestreaming-ul ei. „Bang”, regia Theodor-Cristian Popescu / Revista ro / 16 iulie 2019)

„Ralfie: bully la locul de joacă, precoce „violonist” care îşi atacă profesorul, posesor de armă pe care o ţine îndreptată împotriva celor care ar vrea să treacă pragul „casei deschise”, dar mai ales posesorul unui suflet frumos „în adâncul meu, în gândurile mele îngrozitoare”, are toate datele necesare unui mic dictator. Efort fizic, energie, o voracitate organică fac de neuitat interpretarea lui George Albert Costea. Când individul e prea puternic şi încearcă să absoarbă totul, el însuşi trebuie absorbit, dizolvat în mulţime, în neant.”

(Daniela Firescu, Micul mare dictator, revista Ramuri, nr. 8 / 2019 http://revistaramuri.ro/index.php?id=4454&editie=158&autor=de%20Daniela%20Firescu)

„Urâtul este frumos şi frumosul este urât”, ne spune aproape învins George Albert Costea prin vocea lui Ralf Bang (sau invers?). Optica aceasta nu doar răsturnată, ci şi distorsionată este prezentă cap-coadă în recitalul oferit de către Costea, al cărui tur de forţă nu slăbeşte în intensitate şi trăire nici măcar când este nevoie să se adreseze publicului căruia din păcate îi mai sună câte un telefon.(…) De la exprimările maşinale din început, în care se acordează perfect cu Vlad Udrescu, până la dansul dintr-o anumită secvenţă şi accentele de suferinţă maternă genuină din final, Iulia Colan păstrează aceeaşi expresivitate captivantă. Acelaşi lucru, însă în cheie proprie, este de admirat şi în cazul Romaniţei Ionescu, a cărei versatilitate este şi ea inteligent folosită şi integrată în dinamica spectacolului. „Bang” solicită fizic şi afectiv ambele părţi: actori şi public.” (Mădălina Nica, Bang! Şi răceala de după, revista SpectActor 2/2019 / pag. 47/ http://tncms.ro/reviste/38/pdf/02092019124817.pdf)

„În „Bang”, particular este că privitul publicului (fără a-i vorbi neapărat) vine ca reacţie la ceea ce se întâmplă în scenă: Vedem acelaşi lucru? Ce părere ai despre ce vezi? Ce crezi? E bine? E rău? E just? E moral? Încercăm astfel să creăm o ambiguitate legată de limita între actor şi personaj, pe de o parte, şi între ficţiune şi realitate pe de altă parte. ‘Puntea’ aceasta este una tacită… spectatorii îşi formulează aceste răspunsuri pentru ei; nu suntem atât de intruzivi şi nu îi forţăm să formuleze nişte răspunsuri cu voce tare… şi asta e foarte interesant de urmărit în spectacol.” (Marius Dobrin în dialog cu George Albert Costea, „Măcar ochii, încă, să îmi mai poată dansa”, revista SpectActor 2/2019) http://tncms.ro/reviste/38/pdf/02092019124817.pdf

„Bang nu menajează publicul, ba chiar îl împinge spre extreme, cu scene în care estetica urâtului devine principalul vehicul artistic. (…) În interpretarea lui George Albert Costea, personalitatea lui Ralf Bang se construiește ca o jucărie de lego, fiecare scenă adăugând o nouă piesă la profilul odios, într-o exacerbare continuă. George reușește să captiveze printr-un joc excelent, într-o frenezie oratorică perfect cadențată de la un capăt la altul al celor două ore de spectacol.” (Anda Simion, Bang, un spectacol-satiră deloc confortabil, Scrisul Românesc / Nr. 7 (191) / iulie 2019 / pag. 21)

„Bang” este o piesă despre sentimente politice, despre dorința irațională de explozii și senzații în sfera politică, o satiră mușcătoare despre dorința de a fi macho, pentru liderii care oferă soluții simple problemelor complexe”. (Marius von Mayenburg)

„Sunt bărbat și mă aflu în drum spre vârf, și cine se pune în calea mea va fi nimicit.” (Bang/Marius von Mayenburg)

Ralf Bang este cu adevărat un om puternic. Chiar din pântece și-a strangulat sora geamănă. Când era copil se simțea superior față de lumea adulților. Apoi a cunoscut o ascensiune rapidă, plasându-se permanent împotriva părinților, împotriva școlii și a tuturor instituțiilor de învățământ, împotriva tuturor celor care nu îl iubesc necondiționat.