

BIGAMUL…după 20 de ani (Prins în plasă)
Durată: | 1h 40m |
Regia: |
Regia
![]() ![]() |
Descrierea spectacolului
„Bigamul…după 20 de ani”(Prins în plasă) prezintă încurcăturile și situațiile mai mult decât amuzante provocate de taximetristul John Smith, în timp ce încearcă să păstreze aparențele de soț și tată devotat celor două familii aflate în două cartiere distincte din Londra.
Adevărata aventură începe atunci când cei doi adolescenți ai săi- Vicki si Gavin- se cunosc pe internet şi stabilesc să se vadă, fiind convinşi că au foarte multe puncte în comun, dar mai ales faptul că au un tată cu acelaşi nume şi aceiaşi vârstă şi ocupație. John va face tot posibilul ca cei doi să nu se întâlnească. Situațiile scapă de sub control şi devin din ce în ce mai haotice, însă în joc intră şi Stanley- chiriaşul şi prietenul salvator, care-l va susține pe John până la capăt.
Piesa „Prins în plasă” scrisă de faimosul dramaturg și actor britanic Ray Cooney a înregistrat un succes uriaș pe scenele teatrelor din Europa și din America și a fost nominalizată în anul 2002 la Premiile Olivier.
Pe scena Teatrului Mic „Bigamul” a mai cunoscut o montare de succes în anul 1993, cu Dan Condurache, Mihai Dinvale și Dana Dembinski- Medeleanu în rolurile principale.
DURATA: 1 h 40 min
BILETE: Categoria I -70 lei / Categoria II-50 lei / Categoria III-35 lei
Reducere: 20 lei pentru elevi, studenți și pensionari*
Data premierei: 18 & 25 septembrie 2021
Credit foto: Bogdan Catargiu
*Reducerea se aplică doar la casele de bilete ale teatrului.
Din motive legate de siguranța dumneavoastră și a echipei artistice, după începerea spectacolului accesul în sală NU mai este permis, iar biletele își pierd valabilitatea.
De asemenea vă rugăm să nu folosiți telefoanele mobile pe durata desfășurării spectacolelor.