CEHOV NU CREDE ÎN LACRIMI
Descrierea spectacolului
Timp de 50 de minute, Cehov dialoghează cu oamenii timpului său, dar în
primul rând cu Olga Knipper, despre viaţă şi despre artă, despre
chinurile creaţiei şi, mai ales, despre iubire.
Este o tentativă scenică de a descoperi ceva din tainele cuprinse în
epistolele sale şi de a propune rezolvări scenice libere, provocatoare,
chiar polemice.
*****
“Cehov e atât de mare tocmai pentru că e universal. Se adresează simplu,
clar, discret, emoțiilor celor mai profunde pe care le experimentează
omul de pretutindeni și dintotdeauna. Toți iubim, toți avem eșecuri,
toți visăm la glorie, la recunoașterea celorlalți, toți trecem prin
ratare, toți trecem prin momente de singurătate, toți ne căutăm pe noi
înșine (unii chiar fără să știe). Monologul Ninei va fi actual cât va
dăinui teatrul. Durerea pierderii livezii va fi resimțită de toți cei
care vor avea de traversat schimbarea unei lumi vechi (cu toată savoarea
ei și cu toate nereușitele ei) pentru una nouă (de regulă, mult mai
pragmatică). Ratarea lui Vanea și a Soniei se va înăbuși, își va striga
neputința și se va permanentiza apoi tăcută, cât timp bunătatea va mai
bântui prin lume. După cum vor prolifera necontenit profitorii (mai mari
sau mai mărunți, gen Serebreakov) cât timp impostura va ști să
păcălească onestitatea și spiritul critic al celorlalți.
Disponibilitatea ta, chiar de la început de drum în lumea teatrului, de
a te apropia de asemenea zone de căutări artistice nu poate decât să-ți
fie benefică.
(…)
Așa cum ți-ai conceput recitalul, cu implicare emoțională maximă, cu
prospețimea specifică începutului de drum, cu stângăciile inerente
aceluiași început de drum, cu nevoia de a scormoni în ungherele tainice
ale personajelor, de a te juca cu sentimentele lor (asemeni
jocului cu cubul magic care intotdeauna amestecă fețele), inituiesc că
ți-ai/ne-ai propus un manifest: “asta e zona pe care vreau să clădesc
cariera, asta vreau să explorez, ăsta va fi drumul meu”. Radu Beligan
mi-a spus odată, întrun interviu, că realismul psihologic este calea
regală a teatrului. Și mă bucur că ești printre cei care au înțeles deja
acest adevăr simplu și se ghidează după el.” (Adrian Palcu, scrisoare
către Cristina Constantinescu)
*****
“La crearea atmosferei din spectacol contribuie efectiv o voce
bărbătască melodioasă, bine pozată, aparținând regizorului și actorului
Mircea Constantinescu (în rolul lui A. P. Cehov) care, din când în când,
ne amintește cine este autorul minunatelor personaje din piesele
cehoviene: Irina, Natașa, Sonia, Nina, Olga, Charlotte, Arkadina etc.
care ne-au emoționat, de-a lungul timpului de câte ori am văzut
montările cu Pescărușul, Trei surori, Livada cu vișini, Unchiul Vania,
Platonov, reproducând gândurile atât de sincere, uneori sfâșietor de
sincere, ale marelui scriitor, imortalizate în zecile, chiar sutele de
scrisori către Olga Knipper-Cehova (soția sa) de care a fost obligat de
multe ori, din cauza suferinței sale, să stea departe. Aflăm cu această
ocazie ce îndrumări, ce povețe îi dă soției sale, din care se degajă o
imensă și sinceră dragoste și mai ales ce sfaturi îi dă actriței pentru
rolurile pe care le-a interpretatat de-a lungul vremii, uneori ca un
adevărat regizor, sfaturi pe care le poate folosi și astăzi orice tânăr
actor care aspiră să devină un artist adevărat.” (Candid Stoica)