“Am scris mereu pentru a neliniști şi nu pentru a calma… Noi, românii, am fost maeștrii umorului macabru. Se practica auto deriziunea fără limite. La noi, râsul a fost un mod de a supraviețui…”

Matei Vişniec

La TNME, într-un decor gri-pământiu, se recompune fresca unei epoci îngrozitoare despre care se ştie doar foarte, foarte puțin: personaje cu chipuri mohorâte și surmenate iau în colimator delirul societăţii totalitare şi schizofrenice, debilismul dogmelor ideologice, falsurile formei sofisticate de utopie, acea oroare travestită, ”comunismul cu față umană”:

Stalin tu ne alinţi gîndirea

Amant al revoluţiei ce eşti…

Spectacolul cu piesa „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”, în viziunea originală și combativă a regizorului român Cristian Hadji-Culea, aduce în actualitate faptul că, precum scria Matei Vişniec însuși, ”procesul comunismului a rămas o gaură neagră în istoria reflecţiei umane. Naţiunile civilizate ale Europei n-au făcut nici măcar efortul de a se inspira din procesul nazismului pentru a înţelege mai bine cum e posibil ca o ideologie, care a dus la moartea a o sută de milioane de oameni, – e vorba, firește, de ideologia comunistă, – să rămână încă în unele țări (chiar cu o aură de prestigiu) pe lista doctrinelor nejudecate și necondamnate. Iată de ce strigătul meu esențial în această piesă este „Stalin nu e mort!” Pentru că, în orice moment, noii profeți, noii „mari” iluminați pot să reînceapă oriunde experimentul terifiant al celei „mai bune lumi posibile” pe spatele a milioane de oameni”.

Și cu prețul vieții, al suferințelor de neimaginat… Utopia cea mai zăludă, pusă în practică, continuă să fascineze, tiranul Stalin mai e, și astăzi, aclamat și adulat. Păzea, eşecul total al doctrinei comunismului e încă departe.

Citește mai mult