Jungla TéVé
Durată: | 1h 15m |
Regia: | Regia Gigi Căciuleanu |
Descrierea spectacolului
De ce “Junglă?
Trăim într-o permanentă și nemiloasă junglă în mișcare. Jungla domestică. Jungla urbană. Jungla socială. Jungla politică etc. Pe cât de iute se dezvoltă “inteligența artificială” creând propria sa junglă cu drumuri de nepătruns, pe atât “prostia naturală” rămâne fermă pe ale sale poziții închizătoare de drumuri și dărâmătoare de poduri.
Dar nu numai în afară, ci și în noi înșine, locuiește o adevărată junglă și mișună fără astâmpăr. În corp, în minte, în inimă… Soarta noastră pare a fi o încercare mai mult sau mai puțin reușită de a (supra-)viețui într-o junglă a nebuniilor interioare sau exterioare, a sa proprie sau a altora… O junglă a spațiilor închise sau a deșerturilor sălbatice…
De ce TéVé?
Marele câștigător al junglei în care noi, umanitatea răs-civilizată, am fost zvârliți de către epoca în care trăim este ecranul. Mic, mare, mijlociu. Ecranul vehicul și întreținător de iluzii de tot felul. Ne petrecem vremea scrutând patrulaterele electronice de la tabletă, laptop sau telefon… Până și unele ceasuri au un ecran pe care, tot așa, pot defila după voie: filme, anunțuri, bârfe, jingle-uri, sloganuri, news-uri și fake news-uri, adevăruri și de cele mai multe ori ne-adevăruri. Conștienți fiind că ceea ce este minciună gogonată pentru unii poate constitui un crud adevăr pentru alții. Și viceversa. Dacă încă nu demult exista o singură și aceeași TV, la programele căreia lumea se uita atunci când deschidea televizorul, acum fiecare dintre noi își poate “confecționa” propriul său program, propria sa telenovelă, propria sa comedie. La ora și chiar în secunda când are chef. După chipul și asemănarea sa. Propria sa TéVé.
Nu mai e nevoie să se aștepte nerăbdător apariția animatorilor sau prezentatorilor preferați. Putem juca noi înșine, așa cum ne ”vine”, roluri de animatori sau eroi ale propriilor noastre fantasme. Fiecare poate « jUngla » după voie cu imaginile. Deci și eu. Și noi. Și voi. De unde acest spectacol: Jungla TéVé. O serie de “aventuri” dinamice și verbale într-un univers în care cele două personaje (generice), Ea și El, sunt confruntate cu tot soiul de himere. O lume formată de lucruri plasate în echilibru șubred între abstract și concret, între rutina cotidianului și un fantasmagoric suprarealism.
Jungla TéVé e un spectacol fără referințe geografice ori temporale bine determinate, ba chiar dimpotrivă: ar trebui să poată fi perceput ca fiind situat în orice spațiu și timp. Un spectacol care se adresează celor care dacă după reprezentație ar dori să continue să observe jungla, s-ar înarma cu o cameră de luat vederi și ar ieși în stradă sau s-ar închide undeva înăuntru, până la insuportabil, cu aceleași persoane… ca să proiecteze, apoi, ceea ce a filmat, pe “ecranul” propriului său univers-TéVé.”
Spectacol prezentat în parteneriat cu Teatrul Dramaturgilor Români
Obligațiile spectatorilor privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV2: asigurarea sănătăţii angajaţilor şi a publicului reprezintă obiectivul prioritar al acestor măsuri – https://www.tnb.ro/ro/reguli-noi-pentru-spectatorii-de-teatru
Anunț important privind spectacolele din Amfiteatru TNB!
Fiind un spaţiu în aer liber, în caz de ploaie, va funcţiona următoarea regulă:
– dacă ploaia începe înaintea orei de spectacol și timpul de montare permite acest lucru, reprezentaţia se mută la una dintre sălile teatrului. Dacă acest lucru nu este posibil, fie se reprogramează, biletele rămânând valabile, fie se restituie banii pe bilete, fie biletele pot fi schimbate pentru un alt spectacol din programul Amfiteatru.
– dacă ploaia începe în timpul reprezentaţiei, spectacolul se suspendă, nefiind posibilă reprogramarea lui și nici rambursarea costului biletului.
Amfiteatru TNB este un proiect susținut de