Menu
Menajeria de sticlă Menajeria de sticlă

Menajeria de sticlă

Durată: 1h 40m
Regia: Regia Liliana Pană Liliana Pană
Lista mea
Înregistrează-te pentru a adăuga piesa în lista ta de favorite

Descrierea spectacolului

Întreaga existență a unei familii este întreruptă de plecarea tatălui. Acest moment de dezechilibru familial devine pentru cei trei membri ai familiei un moment zero, o gaură neagră care, pe măsură ce timpul trece, le absoarbe viața.
Incapacitatea de a se desprinde de trecut îi împiedică să evolueze, să trăiască și nu doar să supraviețuiască unui prezent în care se simt profund nefericiți.
Spectacolul sondează fragilitatea ființei umane, este un studiu psihologic asupra modului în care ființa noastră vibrează adânc și sistematic la abandon, la absența iubirii, dar și la speranța și la gândul de a evada într-o lume mai bună.

 

Tennessee Williams s-a născut în 1911, în Columbus, Mississippi unde bunicul lui era preot al Bisericii Episcopale. Atunci când tatăl său, un comis-voiajor, s-a mutat cu familia la St. Louis, câțiva ani mai târziu, atât el, cât și sora lui nu s-au putut obișnui nicicum cu viața la oraș. A intrat la facultate în timpul Marii Depresiuni, dar a renunțat după câțiva ani pentru o slujbă administrativă la o companie de încălțăminte. A  rămas acolo doi ani, timp în care serile și le petrecea scriind. A intrat la Universitatea din Iowa în 1938 de unde a și absolvit. În 1940 a primit o bursă Rockefeller pentru piea Bătălia Îngerilor și a câștigat Premiul Pulitzer în 1948, pentru Un tramvai numit dorință, și în 1955, pentru Pisica pe acoperișul fierbinte.

A mai scris Vară și Fum, Trandafirul tatuat, Camino Real, Baby Doll, Menajeria de sticlă, Orfeu în Infern, Brusc, Vara trecută, Noaptea iguanei, Dulcea pasăre a tinereții și Piesa celor două personaje. Tennessee Williams a murit în 1983.

„Menajeria de sticlă este prezentată în virtutea unei înțelegeri special încheiate cu The University of the South, Sewanee, Tennessee.”

 

 

DURATA: 1h 40 min.

TARIF: 50 lei / 20 lei pentru elevi, studenți și pensionari*

 

Data premierei: 13 & 19 februarie 2022

Credit foto: Bogdan Catargiu

 

 

*Reducerea se aplică doar la casele de bilete ale teatrului.

Din motive legate de siguranța dumneavoastră și a echipei artistice, după începerea spectacolului accesul în sală NU mai este permis, iar biletele își pierd valabilitatea.

De asemenea vă rugăm să nu folosiți telefoanele mobile pe durata desfășurării spectacolelor.

Bilete la Menajeria de sticlă

Momentan nu sunt reprezentații programate.