PantOmenia

Descrierea spectacolului

„Un om nebun este un om pe care societatea a refuzat să îl asculte, și pe care a vrut să îl împiedice să rostească adevăruri de nesuportat.” (Antonin Artaud, 1896-1948)

Folosind din plin mijloacele de expresie specifice actorilor din trupa noastră, pentru care corpul devine un limbaj de sine stătător, PANTOMENIA spune într-un limbaj proaspăt, contemporan, o poveste despre alteritate, despre lupta celor care sunt #diferiți, de a se integra. Călătoria lui Freya este călătoria oricărei persoane pentru care #altfel înseamnă doar un alt mod de a citi, de a zbura, de a iubi.

Spectacolul se joacă în aer liber, în amfiteatrul de la sediul Masca. Biletele sunt fără loc. Ocuparea locurilor se face în ordinea sosirii.

Nerecomandat sub 16 ani.

– Accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării măștii de protecție pe toată durata evenimentului. Masca trebuie să acopere gura și nasul;

De ce sa văd acest spectacol?

La experiența fascinantă a gestului – care nu înlocuiește pur și simplu cuvântul, ci se constituie într-un nou #limbaj, într-o formă cu totul deosebită de transmitere a mesajului – acest spectacol adaugă un element unic în teatrul românesc contemporan: masca neutră! Element fabulos de joc și compoziție, masca neutră cere o virtuozitate fără cusur de la actor, oferind în schimb posibilități inedite de expresie. Dacă te-ai întrebat vreodată cum ar putea cineva să îți spună o poveste fără cuvinte, și totuși să îți transmită mai mult decat ar fi făcut-o cuvintele, atunci trebuie să vezi acest spectacol!

Care e povestea?

Se spune că dacă nu te simți bine într-un loc, înseamnă că nu e locul tău acolo și trebuie să pleci unde vezi cu ochii.

Cu siguranță eu nu îmi găseam locul.

Auzisem încă din copilărie: „Cine, nebuna aia?” sau „n-ai ce să-i faci, e nebună și gata!”.

Poate era de vină temperamentul meu, curiozitatea nestăpânită, pacostea mea de empatie sau culoarea părului. Până și numele meu, pentru care mama s-a luptat ca o leoaică cu tata, a fost o povară. Apoi am înțeles că îmi era predestinat, ca de altfel tot ce avea să urmeze.

Numai că eu habar nu aveam.

Și am plecat. Spre Răsărit. Așa mi s-a arătat în dimineața aceea. Să ajung până acolo unde răsare Soarele.

Am mers, am văzut, am obosit, am respirat, am dormit, am mers iar, și iar, și iar… până într-o zi.

O mână nevăzută m-a înșfăcat și m-a aruncat prin gardul înalt până dincolo de marginile ochilor mei. Am nimerit într-o poiană cât un Ocean, pe-o câmpie cât un cer, pe niște dealuri aurii cât nisipurile tuturor deșerturilor din atlasul geografic.

O altă lume? Un alt univers?

Nu știu. Am avut timp doar să înghit în sec și să încerc să nu cad de prea multă mirare. Apoi… i-am văzut.

Am întâlnit în călătoria mea tot felul de ființe ori creaturi fantastice, dar Omenii care m-au întâmpinat m-au transformat cât ai clipi într-un Copil pentru care Viitorul, Trecutul și Prezentul s-au înghesuit în același timp.