Pisica lui Schrödinger
Regia: | Regia Alexandru Berceanu |
Descrierea spectacolului
„Acum 300 de mii de ani, undeva în sudul Africii de Sud, am râs și l-am pocnit în joacă cu o piatră pe fratele meu când mi-a zis, nu te duce până lângă tigru, adu-ți aminte cum ne-a mâncat al doilea câine domestic din istorie, ca pe un pui de dodo. Când tigrul și-a înfipt colții în gâtul meu mi-am dat seama că fratele meu avusese dreptate și am vrut să-mi recunosc greșeala, dar deja nu mai aveam corzi vocale. Am murit aproape imediat după, fără șansa de a-mi da genele optimiste mai departe. Viitorul se anunță depresiv.”
Spectacolul urmărește traseul psihologic al unei persoane afectate de anxietate și depresie, de la încercările de a raționaliza ceea ce i se întâmplă, la eforturile de a îndeplini sarcini banale, la cele de a păstra aparența normalității. Cu toate că factorii declanșatori se găsesc undeva în exterior, lupta e dusă cu totul în interior, între diferitele voci interioare care zgândăresc, inhibă, sperie, într-o polifonie care nu lasă loc de liniștea în care se pot căuta și găsi soluții.
Spectacolul face parte din proiectul Intensiv Interior, care aduce în prim plan tema tulburărilor psihologice de tip anxios-depresiv, prin realizarea unui spectacol de teatru și a unei expoziții, bazate pe o perioadă de documentare. Producția a fost precedată de focus grupuri cu persoane afectate de aceste tulburări, precum și de o masă rotundă cu specialiști în domeniu.
Coregrafia: Mădălina Dan
Documentarist: Andreea Chindriș
Consultanți: Alexandra Sofonea, Gina Enache-Tuppad, Mădălina Sava
Scenografie virtuală: Ciprian Făcăeru
Designer de interacțiune: Florin Dumitru
Costume: Ina Isbășescu, Luiza Enescu
Producție costume: Atelier Persona
Designer afiș: Manuela Marcovici
Parteneri: CINETic – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie I.L.Caragiale – București, Mind Education Health, unteatru
Proiectul este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional și de UNITER-Uniunea Teatrală din România. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.