

Plugarul și Moartea
Descrierea spectacolului
UNITER 2022:
– Premiul „Cel mai bun spectacol”
– Premiul pentru creativitatea video design-ului și mapping-ului, oferit lui Andrei Cozlac
Festivalului Internațional de Teatru „Theater at the Crossroads” din Serbia, 2022:
– Cel mai bun spectacol
– Cea mai bună scenografie (Dragoș Buhagiar) și cel mai bun video design (Andrei Cozlac)
– Cel mai bun rol masculin (Călin Chirilă)
Autor: Johannes von Tepl
Dramatizare și regie: Silviu Purcărete
Scenografie: Dragoș Buhagiar
Muzică originală: Vasile Șirli
Video design: Andrei Cozlac
Asistent regie: Radu Ghilaș
Asistent scenografie: Vladimir Iuganu
Filmări chroma: Alexandru Condurache
Transmisie online, operator video, asistență filmări chroma: Constantin Dimitriu
Distribuție:
și
Diana Chirilă, Mălina Lazăr, Ioana Aciobăniței, Camelia Bogleș, Smaranda Hăisan, Robert Agape, Marian Alexandru Chiculiță, Flavius Grușcă, Alexandru Maxim, Valentin Mocanu
Cântă: Diana Chirilă, Diana Roman, Livia Iorga, Oana Sandu, Mălina Lazăr, Ioana Aciobăniței, Smaranda Hăisan, Camelia Bogleș
Foto: Iulian Ursachi
Durata: 1h.10 min.
„E un text frumos. În care se regăseşte, la un moment dat, fiecare om. Aşa ne e scris. Să plângem pe cei pierduţi, să blestemăm moartea sau contextul venirii ei. Mizele se regăsesc în fiecare din cei prezenți în sală. Fiecare spectator simte și înțelege ce și cum vrea. În general, abstractul nu se poate juca. El trebuie ajutat de semne scenice. Citibile de către spectator. Modul de a crea acest spectacol, sămânța devenirii lui sunt în imaginația și sentimentele regizorului. Filtrul meu de gândire și simțire merge și trebuie să meargă în alte zone. Mai telurice.” (Călin Chirilă, actor al Teatrului Național Iași)
„În spectacolul Teatrului Național din Iași, Purcărete substitue dialogului originar un monolog interior: plugarul și dublul său virtual, alter ego indisociabil de protagonistul confruntat cu iminența sfîrșitului. Aici, totul debutează într-un decor cotidian cu frigider, canapea și birou unde „plugarul” devenit scriitor își bate la mașină textele într-un ritm de stacatto nervos. Solitudine de artist sfîșiat de temeri, refugiat în exercițiul «scrisului» care îl înlocuiește pe acela al „oralității” originare. Dar, subtilitate extremă, o împăcare de ultima clipă intervine grație iubirii, grație iubitei care trezește și satisface apetitul sexual al protagonistului. Totodată, în jur, circulă și intervine «partenerul» virtual, care nu e decît imaginea dedublată a omului ce înfruntă moartea.
Totul este dublu, dar fiecare dintre termeni aparține unui alt regim de prezență: omul și fantoma. Omul și realul afectat de irealitate căci, în scenografia lui Dragoș Buhagiar și designul video semnat de Andrei Cozlac, mobilele apar și dispar, și, ca într-o aventură onirică, nimic nu e cert. Dulapul, mobila masivă ce m-a făcut să mă gîndesc la dulapul lui Gaev din Livada…, e prezent pentru a fi apoi aneantizat. Dublul «virtual» al Plugarului cînd respectă dimensiunile umane, cînd se dilatează ca o umbră nemăsurată: această fluiditate dintre real și ireal se constituie în derutanta incertitudine poetică a reprezentației.
Și, la capăt de drum, se deschide un nesfîrșit peisaj de ghețuri ca într-un tablou celebru de Caspar David Friedrich unde se asociază cele două personaje rătăcite în imensitatea naturii imobilizate. Unde sîntem, de care parte, căci protagonistul pare pierdut printre ghețuri, iar alter ego-ul său l-a înlocuit în scenă? Din această incertitudine provine perplexitatea „fantastică” a meditației interioare despre moarte a omului cu dublul său. Pe fundalul de ecou îndepărtat al mașinii de scris ce-și scandează bătăile ca acelea ale unei toace în noapte.
Moartea e în noi. Și de neuitat rămîne imaginea finală răspunzînd celei inițiale ce se deschidea cu un pat banal care, la capăt, pe scena complet goală, se răstoarnă pentru a se preschimba în mormînt.” (George Banu)