Sunt un frate tânăr
Descrierea spectacolului
Sunt un frate tânăr readuce în memoria publicului cântecele și poeziile interpretate de Florian “Moțu” Pittiș din perioada petrecută alături de faimosul grup Pasărea Colibri.
Dorin Andone este absolvent al Institutului de teatru din Târgu Mureș, promoția 1987, apoi actor la Teatrul National Cluj, Teatrul L.S. Bulandra, iar în prezent, actor al Teatrului Național “I.L. Caragiale”, București, membru fondator al trupei “Dor”.
Vlady Cnejevici și Teo Boar sunt artiști recunoscuți ai scenelor folk-pop și rock din România, membri ai trupelor: Pacifica, Pasărea Colibri, Mircea Baniciu & Band, Mircea Rusu Band, Paul & The Blue Workers.
*Obligațiile spectatorilor privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV2: asigurarea sănătăţii angajaţilor şi a publicului reprezintă obiectivul prioritar al acestor măsuri – https://www.tnb.ro/ro/reguli-noi-pentru-spectatorii-de-teatru
Anunț important privind spectacolele din Amfiteatru TNB!
Fiind un spaţiu în aer liber, în caz de ploaie, va funcţiona următoarea regulă:
– dacă ploaia începe înaintea orei de spectacol și timpul de montare permite acest lucru, reprezentaţia se mută la una dintre sălile teatrului. Dacă acest lucru nu este posibil, fie se reprogramează, biletele rămânând valabile, fie se restituie banii pe bilete, fie biletele pot fi schimbate pentru un alt spectacol din programul Amfiteatru.
– dacă ploaia începe în timpul reprezentaţiei, spectacolul se suspendă, nefiind posibilă reprogramarea lui și nici rambursarea costului biletului.
Amfiteatrul TNB este un proiect susținut de