„Lectura volumului de povestiri Ținuturile joase de Herta Müller mi-a adâncit convingerea fermă că primul semn al desprinderii brutale de copilărie, de un spațiu pur al existenței noastre, apare atunci când ființa noastră se izbește de cruzimea celor din jur.

Satul – Lumea, privit prin ochii copilului povestitor, este macinat de tensiuni, tristețe și moarte. Naratoarea, aflată la vârsta inocenței, plonjează în acest bastion al cruzimii, printre obiecte, gânduri, amintiri, gesturi, mărturii, dispariții, priviri, spaime și închipuiri, revelându-i-se, astfel, lumea adulților, impregnată de fiorul morții.

Scufundarea, în acest univers, reprezintă un drum inițiatic printre vise, așteptări și temeri continue, unde granița dintre realitate și imaginar dispare. Ascuțimea percepțiilor copilei o forțează pe aceasta să descopere sufletele pustiite ale locuitorilor tărâmului de jos și, drept urmare, să conștientizeze necesitatea unui refugiu într-o lume plăsmuită. Asta e singura formă de revoltă care o ajută să reziste și să supraviețuiască coșmarului realității.

Problematica memoriei, identității, absenței, efemerității, discontinuității, timpului, ambiguității, oniricului mă preocupă în mod obsesiv în toate spectacolele mele. Aceste teme se vor regăsi și în acest spectacol, montat de mine la Teatrul Național Vasile Alecsandri Iași, unde am avut șansa să întâlnesc o echipă excepțională.” (Mihaela Panainte)

Citește mai mult