Menu

Calendar

Momentan nu sunt reprezentații programate.

Despre teatru

Clădirea Teatrului este unul dintre cele mai însemnate edificii de patrimoniu din Oradea. Proiectul a fost întocmit de renumita firmă de arhitecţi Fellner şi Helmer din Viena, iar realizarea lui, care a durat doar 15 luni, din 10 iulie 1899 până în 15 octombrie 1900, s-a derulat sub asistenţa arhitecţilor orădeni Rimanoczy Kalman, Guttmann Jozsef şi Rendes Vilmos.

Aspectul exterior îmbină armonios stilul neoclasic, dominant în ansamblul faţadei, cu elemente neorenascentiste şi neobaroce, în timp ce finisajele şi ornamentaţiile interioare se impuneau printr-un accentuat ton rococo.

Edificiul a fost structurat pe trei niveluri: sală, loji, balcon. În proiectarea sălii de spectacole s-a avut în vedere realizarea unei acustici perfecte. În plus a fost dotată cu o fosă pentru orchestră. Aceste caracteristici, neschimbate, transformă locaţia într-un spaţiu ideal pentru montarea spectacolelor de teatru, a celor de operă şi a concertelor. Sala are în prezent o capacitate totală de 570 de locuri.

În 9 şi 10 octombrie 1927 se inaugurează prima stagiune românească pe scena orădeană cu reprezentaţiile Teatrului Naţional din Cluj, al cărui director era poetul şi dramaturgul Victor Eftimiu.

În 29 ianuarie 1928 se constituie Asociaţia „Vestul Românesc” cu scopul predilect de a întemeia un teatru stabil şi un cotidian românesc. Sub direcţia Comitetului Central al Asociaţiei pe 18 septembrie 1928 ia fiinţă Teatrul Asociaţiei Vestul Românesc, primul teatru românesc stabil din Oradea.

Stagiunea se deschide în 13 octombrie 1928, cu piesa Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri, în rolul principal evoluând Zaharia Bârsan. Pe scena orădeană s-au jucat piese scrise de renumiţi scriitori români ca Mihail Sorbul, I. L. Caragiale, Lucreţia Petrescu, Octavian Goga, dar şi din repertoriul universal. Teatrul Naţional din Cluj şi Teatrul Naţional din Bucureşti, susţineau turnee cu trupe de actori care încântau publicul local. Totodată, Teatrul Asociaţiei Vestul Românesc îşi reprezenta spectacolele în deplasările realizate la Beiuş, Arad, Satu Mare, Baia Mare, Carei, încercând astfel să deţină un rol artistic determinant, ce acoperea întreaga zonă vestică a ţării.

Din 1931, când Asociaţia Vestul Românesc îşi încheie sarcina dificilă de a patrona Teatrul de Vest, şi până după 1940, Oradea nu a mai deţinut un teatru românesc stabil, primind însă în mod constant turneele teatrelor din Bucureşti şi Cluj.

După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, în urma căruia nordul Transilvaniei este cedat Ungariei horthyste, pe scena teatrului orădean nu s-a mai reprezentat nimic în limba română. Abia după eliberare, în 1944, un grup muncitoresc înfiinţează asociaţia „Prietenii teatrului” cu intenţia de a recrea teatrul românesc orădean sub vechea denumire Teatrul de Vest. Ministerul Artelor susţine eforturile Asociaţiei, iar în 19 Decembrie 1945, actorii angajaţi, în frunte cu artistului Ştefan Iordănescu, viitorul director, sosesc în Oradea. Inaugurarea noii stagiuni va avea loc în seara zilei de 4 ianuarie 1946, când se va pune în scenă melodrama, celebră în epocă, a celor doi autori D’Ennery şi Cormon, “Cerşetori în haine negre”.

Deşi pe data de 1 aprilie 1946, teatrul din Oradea este etatizat, alături de teatrele din Timişoara, Braşov şi Galaţi, el va funcţiona în continuare ca un teatru privat, fiind într-adevăr privat de fondurile guvernamentale pe care le merita potrivit noului statut. Din lipsa subvenţiilor şi a unui public interesat, Teatrul de Vest va activa doar două stagiuni, după care se va muta la Arad (1948). Timp de şapte ani, Oradea rămâne din nou fără teatru profesionist în limba română.

La începutul anului 1954, actorii Grigore Schiţcu, C. Simionescu, Gore Teodorescu şi Maria Vasilescu sunt invitaţi la Secţia Culturală a Sfatului Popular Regional, pentru a forma o comisie de formare a secţiei române de teatru, sub conducerea lui Andrei Dauer. Astfel, după un curs sinuos şi nestatornic, în vara anului 1955 ia fiinţă Teatrul de Stat Oradea, care funcţionează de atunci cu două secţii, română (Trupa Iosif Vulcan) şi maghiară (Szigligeti Tarsulat).

Prima piesă jucată pe 26 noiembrie 1955 sub auspiciile noului teatru a fost „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale. Ea s-a dovedit şi din punctul de vedere al alegerii şi din cel al montării o reuşită. Publicul a salutat cu o deosebită încântare premiera care inaugura o nouă etapă, de data aceasta mai fermă, a teatrului românesc orădean.

Cu sprijinul Inspectoratului de Cultură şi al revistei Familia, conducerea teatrului ia fericita decizie de a intra în circuitul naţional cu un festival de teatru scurt. În perioada 23-29 noiembrie 1976 are loc prima ediţie. Intitulat „Săptămâna teatrului scurt”, festivalul îşi propunea chiar din ediţia inaugurală să definească şi să delimiteze acest gen teatral, reuşind totodată să adune spectacole remarcabile şi regizori consacraţi din întreaga ţară. Începând cu ediţia a VI-a din 1984 Festivalul îşi sporeşte amploarea, transformându-se într-o competiţie internaţională. Cu fiecare an festivalul creşte în valoare, devenind pe parcursul ediţiilor o marcă de prestigiu în peisajul teatral naţional.

În 1978, pe scena teatrului orădean, are loc o premieră inedită atât din punct de vedere cultural cât şi istoric. Sub regia lui Ion Olteanu este montată pentru prima dată piesa „Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expressa”, primul text dramatic scris în româneşte, datând din 1778 şi descoperit în Biblioteca Episcopiei din Oradea. Cu acest spectacol este întreprins un turneu de prezentare în capitală, unde reuşeşte să impresioneze atât de mult încât, doi ani mai târziu, Alexandru Tocilescu va monta acelaşi text, la teatrul Bulandra.

De-a lungul anilor Teatrul Regina Maria şi-a obişnuit publicul cu un repertoriu de succes, urmărind un echilibru între dramaturgia naţională şi universală, între clasic şi modern. La ora actuală teatrul dispune, pe lângă Sala Mare, şi de Sala Arcadia (170 locuri). Aici se joacă piese scurte, se organizează spectacole lectură, recitaluri de poezie şi spectacole cu caracter experimental.

Teatrul Regina Maria îşi face un titlu de onoare din faptul că a lansat mari regizori care au făcut, ulterior, strălucite cariere artistice, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie şi Alexandru Colpacci. Totodată, Trupa „Iosif Vulcan” a avut privilegiul, în special în ultimele stagiuni, de a colabora cu nume celebre ale teatrului românesc: Alexandru Dabija, Mihai Măniuţiu, Alexander Hausvater, Petru Vutcărău, Claudiu Goga şi mulţi alţii.

Datorită acestor colaborări fructuoase teatrul orădean a reintrat în atenţia criticii de specialitate, a crescut în mod constant numărul de spectatori, a obţinut două nominalizări la Gala Premiilor UNITER în 2006 şi a participat la numeroase festivaluri de teatru atât din ţară cât şi din străinătate (Coreea de Sud, Italia, Croaţia, Turcia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova).

Din 2011, Teatrul din Oradea s-a reorganizat și cuprinde, în prezent, trei trupe: Trupa Iosif Vulcan, Trupa Arcadia și Ansamblul Artistic Profesionist Crișana. În 2012 Teatrul revine în atenția Senatului UNITER, prin spectacolul de succes „Scripcarul pe acoperiș”, care obține două nominalizări la categoria Cea mai bună scenografie (Vioara Bara) și Cea mai bună actriță în rol secundar (Ioana Dragoș Gajdo pentru rolul Golde).

În anul 2016, Teatrul Regina Maria are onoarea de a fi gazda Galei Premiilor UNITER, trecându-și totodată în palmares o nouă nominalizare pentru actorul Richard Balint la categoria Cel mai bun actor în rol principal (pentru rolul Gorge din spectacolul „Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas”, de Dennis Kelly, regizat de Bobi Pricop), dar și un premiu special acordat de senatul UNITER actorului Eugen Țugulea pentru o viață dedicată teatrului și poeziei.