Teatrul „Tudor Vianu”

Despre teatru

Istoria spune că Giurgiu este un spaţiu generos cu artele în general, iar teatrul nu face excepţie. La întemeierea sa, în 1854, Teatrul Naţional din Bucureşti a numărat, între „societari”, doi giurgiuveni – Costache Serghie şi Constantin Dimitriade, fiica celui din urmă fiind nimeni alta decât marea actriţă Aristiza Romanescu. Din Giurgiu au plecat George Vraca şi Eugenia Bădulescu – primii actori de film din România, dar şi Ion Maximilian – actor, regizor şi director al trei prestigioase teatre din ţară.

În pofida „genei” teatrale, până la mijlocul anilor ’60 ai secolului trecut, Giurgiu nu a avut o casă sau un palat al culturii. Cu atât mai puțin un teatru profesionist. Implicit, spectacolele școlare și de amatori aveau loc în cinematografe, iar trupele ambulante se produceau tot aici. Abia în 1966 a fost inaugurată actuala clădire a teatrului, ridicată în principal prin contribuţia financiară şi cu forţă de muncă a Şantierului Naval, cea mai puternică unitate economică din Giurgiu, la acea dată.

La Casa de Cultură a orașului au urmat ani de emulație artistică graţie unora dintre cele mai importante colective bucureștene: Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Bulandra, Teatrul Nottara, Teatrul de Revistă, Teatrul de Operetă, Opera Română, Filarmonica „George Enescu” etc. Măcar una dintre aceste trupe vizita Giurgiul lunar, iar sala mare, cu 600 de locuri, devenea neîncăpătoare. În acea perioadă Sala mică, situată la etaj, adăpostea biblioteca orăşenească, mutată dintr-un spaţiu insalubru de pe Strada Gării.

În 1981, după înfiinţarea judeţului Giurgiu, teatrul bucureştean “Ion Vasilescu”, avându-l director pe Radu Boroianu, este transferat aici şi actori cunoscuţi precum Hamdi Cerchez, Lucia Burcovschi, Stelian Cremenciuc sau Dumitru Răşchitor devin navetişti la Giurgiu. Lor li se alătură curând Mircea Creţu şi soţia sa, Anca Alecsandra, apoi Toma Vasile, un alt giurgiuvean care face pasul spre casă.

Cât timp a fost la Giurgiu, Teatrul „Ion Vasilescu” a oferit spectacole cu nume mari ale scenei româneşti, în frunte cu inegalabilul Dem Rădulescu, alături de care mai amintim pe Victoria Mierlescu, Virginia Rogin, Carmen Petrescu, Domniţa Mărculescu, Anca Szönyi (sau Anca S. Thomas), sora actriței Julieta Szönyi, Cornel Gârbea, Sile Marinescu, Aurelian Napu, Ştefan Hagima, Mihai Dobre, Geo Dobre, Ştefan Bărbulescu.

În acea perioadă au existat, şi la Giurgiu, Secţia Folclor – cu maestrul Ion Albeşteanu, alături de soția sa Tița Ștefan, Mihai Căluşaru şi ansamblul lor) şi Secţia Revistă unde au activat Petre Geambaşu, Cornel Constantiniu, Lucky Marinescu, maestrul Valenţiu Grigoriu şi renumita sa orchestră.

Din păcate, în câţiva ani majoritatea numelor grele de pe afişele teatrului au plecat la Bucureşti, astfel că imediat după Revoluție găsim teatrul ca o prezenţă discretă în peisajul giugiuvean, secţiile Estradă şi Folclor fiind desfiinţate.

Premisele unui nou început se conturează în 1991, când Mircea Crețu este numit director şi trece la reorganizarea teatrului şi reconfigurarea repertoriului, astfel încât să readucă publicul în săli. Un pas decisiv este realizat în 1993, când  instituţiei i se atribuie numele „Teatrul Valah”. Spectacolele încep să acopere toată gama de preferinţe – de la antici şi clasicii dramaturgiei universale şi româneşti, la piese româneşti şi străine contemporane, de la dramă la comedia bulevardieră, fără a uita nicio clipă formarea spectatorilor de mâine – adică piesele de teatru pentru copii.  Un an mai târziu, Mircea Creţu obţine mutarea bibliotecii orăşeneşti şi transformă sala de la etaj într-una de spectacole, actuala „Sală mică”.

Piesele teatrului giurgiuvean se joacă la sediu şi în turnee cu mare succes, primesc distincţii şi aprecieri la festivaluri şi concursuri în ţară şi străinătate, transformând oraşul de la Dunăre într-un reper important în peisajul artistic naţional.

Organizarea “Festivalului internaţional al teatrelor din oraşele dunărene”, eveniment ajuns în 2016 la ediţia a XIX-a, este meritul aceluiaşi neobosit director Mircea Creţu. La prima ediţie, desfăşurată sub titulatura Festivalul Internaţional „Zilele Teatrului Valah al Românilor de Pretutindeni” au fost invitate trupe din Moldova, Serbia, Bulgaria, Albania, Ungaria, Austria, Canada, SUA, Germania.

De atunci până în prezent, în prima parte a fiecărei stagiuni, pe scena din Giurgiu au urcat trupe remarcabile precum Teatrul “Slavija” din Belgrad şi „Sterija” din Vîrşeţ, Teatrele „Mihai Eminescu” şi „Satiricus” din Chişinău, Teatrul “Sava Ognianov” din Ruse, Teatrul “Sava Dobroplodnie” din Silistra, Teatrul “Neline” din Bratislava, Teatrul “Bartok” din Dunaujvaros, Teatrul „Pygmalion” din Viena, iar din ţară Naţionalul bucureştean, „Nottara”,  Teatrul de Comedie, Teatrul “Masca”, Teatrul “Maria Filotti” din Brăila, Teatrul Dramatic “Fani Tardini” din Galaţi etc.

Renaşterea teatrului la Giurgiu este legată, fără îndoială, de numele celor care s-au aflat la conducerea sa – Mircea Creţu (1991-1997 şi 2005-2008), Livius Rus (1997-2000 şi 2003-2005), Violeta Teaşcă (2000- 2003), Cosmin Creţu (2008-2010 şi manager în funcţie din primăvara lui 2016), Mircea M. Ionescu (2010- 2016) – şi care au ştiut nu doar să selecteze un repertoriu adecvat publicului local, dar au închegat un colectiv artistic şi tehnic extrem de valoros pentru un oraş de provincie mic.

Începutul anului 2009 a adus o transformare notabilă – schimbarea statutului instituţiei dintr-una de repertoriu într-una de proiect, schimbare chemată să răspundă unor legităţi specifice pieţei. Dispare colectivul artistic, însă proiectele artistice promit tot mai mulţi actori de succes ai momentului, ceea ce stârneşte interesul publicului.

În ciuda dificultăţilor financiare majore şi a noului tip de abordare a actului artistic, deschiderea stagiunii 2010-2011 a marcat încă un punct de cotitură în viaţa teatrului giurgiuvean, prin orientarea repertoriului (aproape în exclusivitate) spre dramaturgia românească, de către dramaturgul şi publicistul  Mircea M. Ionescu, manager-director în acel moment. Un an mai târziu, tot la iniţiativa directorului, instituţia îşi schimbă numele în Teatrul „Tudor Vianu”. Regizori şi actori de valoare ai scenei naţionale, alături de cei câţiva actori giurgiuveni rămaşi în oraş, ţin capul de afiş, cu succes, timp de cinci ani.

Revenirea la conducerea teatrului a actorului Cosmin Creţu, pentru un nou mandat de manager, aduce o nouă orientare a teatrului către spectator, prin spectacole de exterior, în parcuri şi zone pietonale ale oraşului, o întinerire semnificativă a trupei artistice implicate în proiecte şi o diversificare a genurilor abordate.

Performanţele artistice ale teatrului giurgiuvean au fost răsplătite cu numeroase trofee şi premii obţinute în ţară (festivaluri de la Galaţi, Brăila, Piteşti, Bacău) şi străinătate Republica Moldova (Chişinău, Bălţi), Albania (Elbasan), Bulgaria (Ruse, Vidin Silistra, Shumen), pentru regie, scenografie şi interpretare.

Anul 2016 reprezintă un reper important în istoria Teatrului „Tudor Vianu” şi datorită amplului proiect de reabilitare şi modernizare finanţat de Consiliul Judeţean Giurgiu. Graţie acestuia, cele trei spaţii de spectacol – Sala mare (400 de locuri), Sala mică (78 de locuri) şi Sala atelier (80 de locuri) – oferă condiţii dintre cele mai bune atât spectatorilor, cât şi  creatorilor actului artistic, iar clădirea în sine conferă siguranţă şi confort.

Din repertoriu: D’ale carnavalului (două montări în ultimii 20 de ani), O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, Conu Leonida faţă cu reacţiunea (două montări în ultimii 20 de ani) şi Năpasta (Caragiale), Hai, ţaţo la Union (scenariu după texte clasice de Constantin Dicu), Jocul de-a vacanţa şi Ultima oră (Mihail Sebastian), Zăpezile de altădată şi Transfer de personalitate (Dumitru Solomon), Proştii sub clar de lună (Teodor Mazilu), Oreste Regele Sunetelor (Ioan Petru Culianu), Angajare de clovn (Matei Vişniec), Omul care a văzut moartea (Victor Eftimiu), Bătrâna şi hoţul (Viorel Savin), Ultima dragoste a lui Don Juan (Tudor Popescu), Soţia prietenului din puşcărie (D. R. Popescu), Turnătorul şi actriţa, Fata care dă cu pumnul, Puşlamaua de la etajul 13, Nu mor pescăruşii când vor porcii mistreţi (Mircea M. Ionescu), Cum să scapi de sentimente (Paul Ioachim), Feeling (Dan Moţoc), Secretul atomic (Lucia Verona), Loser (Mircea Radu Iacoban), Tranka-Fleanka (Ion Bogdan Martin) – din dramaturgia românească, Antigona (Sofocle) şi Crepuscul (scenariu de Diana Boboc după Eschil, Sofocle şi Euripide), Pescăruşul şi Nunta (Cehov), Visul unei nopţi de vară, Comedia erorilor (Shakespeare), Slugă la doi stăpâni, Hangiţa şi Bădăranii (Goldoni), Căsătorie cu de-a sila, Tartuffe, Doctor fără voie (Moliere), Intrigă şi iubire (Schiller), Crima de la Howard Johnson (Ron Clark şi Sam Bobrick), Cui i-e frică de Virginia Woolf? (Edward Albee), Profesiunea doamnei Warren (George Bernard Shaw), Copacii mor în picioare (Alejandro Casona), Intrusa (după J. L. Borges), Croitorul de dame (Georges Feydeau), Vecina de alături (Pierre Chesnot), Bărbierul din Sevilla (Beaumarchais), Jocul dragostei şi al întâmplării (Marivaux), Nevasta mea se răzbună (Eugen Labiche), Adio Charlie (John Axelrod), Domnişoara Iulia (Strindberg), Şantaj (Razumovskaia), Cealaltă moarte a Ioanei d’Arc (Ştefan Tanev), De când te-aştept şi 46 de paşi (Orlin Diakov) – din dramaturgia universală.

Spectacole de exterior: Clovniţele, Blopii (Cosmin Creţu).

Piese pentru copii: Valiza cu basme (spectacol de Mircea Creţu), Barbă roşie (Mircea Dem Rădulescu), Cănuţă la Bacalaureat şi Dl. Goe (după Caragiale), Domnul Vucea (B. Şt. Delavrancea), Făt Frumos şi prinţesa bulgară (de Vili Perveli Nikolov după basme româneşti şi bulgare) Harap Alb, Dănilă Prepeleac, Fata moşului şi fata babei, Ivan Turbincă, Amintiri din copilărie (după Creangă), Păcală şi Tândală (scenariu de Radu Ghilaş după basme româneşti), Prinţesa mofturoasă (scenariu de Livius Rus), Vorbăreţul căluţ verde (Ştefan Mitroi), În căutarea lui Moş Crăciun (Ana Niculina Ursulescu), Hansel şi Gretel, Cenuşăreasa, şi Prichindel (Fraţii Grimm), Crăiasa Zăpezii (H. C. Andersen), Motanul încălţat (Charles Perault), Pinocchio (Carlo Collodi), Vrăjitorul din Oz (după Frank Baum), Noapte de Crăciun (scenariu de Silvia Kerim după Dickens).

Actori ai Teatrului din Giurgiu după 1989: Anca Alecsandra-Creţu, Mircea Creţu, Livius Rus, Radu Panamarenco, George Păunescu, Violeta Teaşcă, Mirela Nicolau, Vasile Toma, Cosmin Creţu, Ovidiu şi Ana Gherasim, Ion Cojocaru, Nicolae Botezatu, Gheorghe Ţoropoc, Romeo Muşeţeanu, Daniel Chirea, Gabriela Munteanu, Florin şi Georgeta Antoniu, Mihaela Olar, Giulia Ionescu, Dinel Ţancov, Delia Hriscu Badea, Cătălina Murgea, Daniel Făt, Marcel Costea, Katy Balca, Valentin Mihalache, Valentina Văduva, Anula Pandrescu, Rodica Pinte, Silvian Vâlcu, Eugeniu Fetescu.

Actori  colaboratori la proiectele artistice: Ion Haiduc, Maria Teslaru, Adriana Trandafir, Magda Catone, Anca Sigartău, Monica Davidescu, Ionela Nidelea, Claudia Motea, Geni Brenda, Aura Călăraşu, Alexandru Georgescu, Ioan Isaiu, Marius Bodochi, Cristi Iacob, Gabriela Iacob, Gelu Niţu, Dan Tudor, Tudorel Filimon, Eugen Cristea, Mihai Marinescu, Pavel Bârsan, Mircea Bodolan, Teodora Daiana Păcurar, Oana Dragne, Anca Pascu, Mihaela Şandru, Şerban Chiţu, Sebastian Ghiţă, Sorin Aurel Sandu, Mihai Hurduc.

Regizori care au montat premiere la Giurgiu: Sorana Coroamă-Stanca, Mircea Creţu, Livius Rus, Cosmin Creţu, Vili Perveli Nikolov, Emil Gaju, Cristian Mihăilescu, Mihai Manolescu, Constantin Dicu, Mircea Anca, Silviu Jicman, Felix Crainicu, Liviu Lucaci, Vlad Stănescu, Dan Tudor, Octavian Greavu, Mihai Lungeanu, Bogdan Ulmu, Emil Mandric, Orlin Diakov.